Metode de întâlnire utilizate în antropologie

Cei mai importanţi antropologi ai momentului, Clyde Kluckhohn de la Harvard şi Alfred Kroeber de la Berkely, încearcă să sistematizeze definiţiile anterioare produc un raport în care sunt inventariate de definiţii ale culturii. Antropologia aplicată este ramura ce pune la lucru în sensul acţiunii, practicii, rezolvării de probleme concrete în comunităţi determinate pe seama rezultatelor produse în câmpul cercetări teoretice mai sus amintite.

Aceste studii ajută la eliminarea unor incertitudini, oferind informații relevante despre parametrii de marketing, mediu și consumatori. În absența informațiilor pertinente, răspunsul consumatorilor la programele de marketing nu poate fi prezis în mod credibil sau precis. Programele de cercetare de marketing în curs furnizează informații despre factori și consumatori evaluabili și neevaluabili; aceste informații sporesc eficacitatea deciziilor luate de managerii de marketing.

Cu toate acestea, rolurile se schimbă, iar cercetătorii de marketing metode de întâlnire utilizate în antropologie din ce în ce mai implicați în luarea deciziilor, în timp ce managerii de marketing sunt din ce în ce mai implicați în cercetare. Rolul cercetării de marketing în luarea deciziilor manageriale este explicat folosind cadrul modelului DECIDE Cercetarea de marketing are ca scop gestionarea managerilor de marketing în luarea unor decizii.

Uneori, problema are o structură clară, alteori cadrul nu este clar definit. Astfel putem distinge între: Cercetare preliminară: utilizată pentru a identifica structura unui mediu social sau de afaceri sau cadrul unei probleme identificarea problemelor. Cercetare concludentă: utilizată pentru a formula concluzii finale și a sprijini deciziile studiul rezolvării problemelor.

De asemenea, putem clasifica metodele de cercetare de marketing pe baza sursei de informații. Astfel putem deosebi: Cercetarea secundară, care se referă la informațiile colectate de alții adică surse secundare ; ar putea fi externă firmei sau internă acesteia un alt departament sau funcție a colectat informațiile pentru un scop diferit și Cercetarea primară colectată direct din surse de primă mână, precum consumatori, furnizori, distribuitori și public în general.

Cercetarea secundară este în mare parte cercetare preliminară este o modalitate ieftină și rapidă de a efectua analiza, dar, de obicei, nu se potrivește exact cu nevoia de informații, iar cercetătorii trebuie să adune informații primare. În plus, nu este întotdeauna de încredere și trebuie evaluată cu atenție. Cercetarea primară este adaptată nevoilor cercetătorilor, poate fi preliminară sau concludentă. Există două modalități de bază pentru a efectua cercetări primare: Cercetări calitative de marketing, utilizate în cea mai mare parte cu un scop preliminar, pentru a căuta idei, ipoteze sau drept cadru general pentru problema în cauză.

Pe baza unui număr mare de participanți care nu sunt reprezentativi - constatările nu sunt generalizabile pentru întreaga populație; Cercetări cantitative de marketing, mai concludente și mai ușor de aplicat în inferențe statistice. Istoric[ modificare modificare sursă ] Dovezi ale existenței adunării neoficiale ale cercetărilor comerciale datează încă din perioada medievală. Înproducătorul textil de origine germană, Johann Fuggera călătorit din Augsburg până în Graben cu scopul de a aduna informații despre industria internațională de textile.

Acesta a făcut schimb de scrisori în care este abordată în detaliu tema condițiilor de comercializare în zone relevante. În această perioadă, Daniel Defoeun negustor londonez, a publicat informații referitoare la comerțul și resursele economice ale Angliei și Scoției.

Defoe era un publicist prolific și prin multitudinea sa de publicații și titluri alocate situației comerciale sunt incluse: Trade of Britain Stated, ; Trade metode de întâlnire utilizate în antropologie Scotland with France, ; și The Trade to India Critically and Calmly Considered, — toate acestea au furnizat informații importante pe care negustorii și comercianții le-au putut utiliza la baza deciziilor de afaceri.

Produse, bunuri și unelte de uz casnic erau produse fabricate de artizani și fermieri locali, schimburile fiind făcute în piețe și târguri locale. Datorită acestor condiții, nevoia informațiilor de marketing era una minimă. Cu toate acestea, creșterea producției în masă ca urmare a revoluției industriale, în combinație cu sisteme de transport îmbunătățite din perioada de început a secolului al XIX-lea, au condus la crearea unei piețe naționale și în cele din urmă, a impulsionat nevoia de informații mult mai detaliate despre cumpărători, competitori, sisteme de distribuție și comunicare de piață.

Un studiu efectuat asupra comerțului de cărți din Germania a găsit exemple atât de diferențieri de produse cât și de segmentări ale pieței încă din perioada anilor Înagenția publicitară americană, N.

Parlin a publicat o serie de cercetări despre piețe variate de produse, printre care fiind incluse și agricultura ; bunurile de consum cca. Încă din anulWalter B. Scott a efectuat cercetări experimentale în cadrul Agate Club din Chicago. Waldron conducea cercetări calitative pentru Mahins Advertising Agency. Duncan de la Universitatea din Chicago.

Apariția radiourilor în aniiși a televiziunii în aniia determinat un număr de companii de cercetare de piață sa dezvolte modalități de măsurare atât pentru mărimea audienței cât și componența acesteia.

ÎnArthur Nielsen a înființat compania de cercetare de piață, A. Nielsen, și pe parcursul deceniului următor a -inițiat măsurarea audiențelor ce utilizau radioul. Ulterior, aceleași metode au fost utilizate în măsurarea audientelor de televiziune. În aproximativ aceeași perioadă, Daniel Starch a dezvoltat măsuri de testare a eficacității copiilor comerciale în presa tipărită ziare și revisteiar ulterior, aceste măsuri au ajuns să fie cunoscute ca scorurile Starch folosite și în ziua de azi.

În perioada anilor șimulte dintre metodele de colectare a informațiilor, metode de prelevare a probelor, metode de anchetă prin sondaj, proiectări de chestionare și valori cheie au fost dezvoltate. În perioada anilorErnest Dichter a pionierat metoda interviurilor de grup pentru cercetări calitative. Aceste metode au condus în cele din urmă la dezvoltarea cercetării motivaționale.

Cercetare de marketing

În perioada anilorse predau primele cursuri de cercetare de marketing în școli și universități. Brown, Market Research and Analysis a devenit unul dintre cele mai apreciate manuale din acea perioadă. Afaceriști, precum Paul Green, au avut un rol esențial în dezvoltarea tehnicilor precum analiza conjoint și scalarea multidimensională, tehnici folosite în poziționare de hărți, segmentare de piață, analiza alegerilor și alte aplicări în domeniul de marketing.

De exemplu, diferite forme de comportament de navigare și platforme de rețele sociale oferă informații despre segmente și consumatori individuali. Aceste informații pot fi utilizate pentru analiză web, plănuirea comerțului electronic și a publicității online, evaluarea indicatorilor de performanță precum rata de clic și rata de ieșire. Sisteme informaționale de marketing[ modificare modificare sursă ] În mod tradițional, cercetarea de marketing a fost asociată cu proiecte și planuri specifice.

Perspectiva modernă ia în considerare o abordare mai metode de întâlnire utilizate în antropologie în care cercetarea de marketing dezvoltată de o firmă este mai sistematică, colectând informații într-un mod continuu pentru a evalua performanța acțiunilor de marketing și corecțiile ulterioare. Funcția de desfășurare a acestor activități este cunoscută ca sistem informațional de marketing, sau sistem informațional de piață. În cadrul acesteia sunt incluse mai multe subsisteme: Cercetare secundară internă, adunarea informațiilor colectate din alte unități ale firmei Informații de piață sau de cercetare a micro-mediului, folosind surse secundare, dar mai ales primare Cercetare de marketing ad-hoc pentru un anumit proiect, efectuată într-un mod mai puțin sistematic.

Sistemele informaționale de marketing nu trebuie confundate cu alte sisteme - informaționale de management, concepute pentru a gestiona informațiile pe plan intern, adesea legate de tranzacții de exemplu, sistemul de planificare a resurselor întreprinderii. Din punct de vedere metodologic, în cadrul cercetării de marketing sunt utilizate următoarele metode de cercetare: [33] [34] Metode calitative utilizate în principal în scopuri exploratorii Metode de interogare: 1 Interogarea directă - exemplele includ interviuri de grup, interviuri aprofundate și tehnici proiective, 2 Interogarea indirectă- exemplele includ metode proiective, metode creative sau de prognoză.

Metode de observare: Observarea directă nestructurată a comportamentului date care nu pot fi catalogateîn mediul natural sau într-un laborator, uneori folosindu-se observatori umani care pot fi sau nu deghizați și pot interacționa sau nu cu subiecții observați.

De asemenea, studii biometrice inclusiv instrumente de neuromarketing. Există, de asemenea, metode mixte, de exemplu studii etnografice care combină observarea și interogarea. Metode cantitative utilizate în principal pentru cercetări concludente Metode de interogare: Instrumentele tipice sunt sondajele poștale, față în față, prin intermediul internetului, telefonice.

De asemenea, grupuri în care mai mulți subiecți sunt chestionați în mod regulat pe o anumită perioadă de timp. Observații structurate: Studii care observă comportamentul într-un mod structurat, datele pot fi catalogate și analizate statistic.

Acestea includ date privind vânzările de la comercianții cu amănuntul, date despre cheltuielile de la consumatori, date despre audiență.

Experimente: utilizate pentru a studia efectele cauzale. Cercetătorul creează un mediu cvasi-artificial pentru a încerca să controleze factorii falși, apoi manipulează cel puțin una dintre variabile tratament pe un grup de metode de întâlnire utilizate în antropologie și efecte de studiu, comparând cu un grup de control care nu este expus tratamentului.

Pentru a controla variabilele externe care ar putea încurca rezultatele, elementele sunt alocate aleatoriu grupurilor tratate sau de control. Dacă alocarea nu este aleatorie, studiul este cunoscut ca un cvasi-experiment. Cercetătorii utilizează adesea mai mult de un proiect de cercetare. Ele pot începe cu cercetare secundară pentru a obține informații de fond, apoi să efectueze un interviu de grup proiect de cercetare calitativă pentru a analiza problemele. Ca urmare, se poate realiza un studiu complet la nivel național proiect de cercetare cantitativăpentru a concepe recomandări pentru o anumită categorie de clienți.

Rețineți că instrumentele de cercetare în domeniul marketingului pot fi utilizate pe piețele de la întreprinderi la consumatori B2C pentru a studia consumatorii, distribuitorii, concurenții și pe piețele de la întreprinderi la afaceri B2C. Cercetarea de marketing poate fi efectuată la nivelul piețelor locale interne sau internaționale.

Cercetarea de marketing la nivel internațional este cu mult mai complexă, aceasta abordând variabilitatea din punct de vedere social și cultural într-o manieră care permite compararea rezultatelor. Aplicații specifice[ modificare modificare sursă ] Companiile se implică în procese de cercetare de marketing din două motive: în primul rând, pentru a identifica, și în al doilea rând, pentru a rezolva probleme ce țin de domeniul marketingului.

Astfel, din acest punct de vedere, cercetarea de marketing poate fi clasificată în: cercetare cu scop de identificare a problemei, respectiv cercetare cu scop de soluționare. Cercetarea cu scop de identificare se desfășoară în vederea identificării problemelor care nu sunt vizibile inițial, dar care totuși există sau au o probabilitate de a se ivi în viitor- probleme legate de imaginea companiei, caracteristicile pieței, analiza vânzărilor, previziunile economice pe termen scurt sau lung, studiul dating application grecia în afaceri.

Cercetările de acest tip oferă informații despre mediul de marketing și ajută la diagnosticarea unei probleme. De exemplu, rezultatele cercetării cu scop de soluționare sunt utilizate în luarea deciziilor care vor rezolva probleme specifice de marketing. Unele aplicații tipice sunt: Studiul politicii de produs - are în vedere ce produse pot fi obținute cu ajutorul tehnologiei puse la dispoziție a se vedea dezvoltarea de noi produse.

Tariful: studiază disponibilitatea de cumpărare, prețurile competitorilor etc. Analiza pieței: studiază cotele de piață, reacțiile competitorilor. Studiul pieței de publicitate -reprezintă o formă specializată de cercetare efectuată pentru îmbunătățirea eficienței în publicitate. Pre-testarea este de asemenea utilizată și în reclame ripomatice sau animatice. Young, p. Institutul de Cercetare din Standford Stanford Research Institute organizează anual un sondaj dedicat consumatorilor, sondaj care distribuie participanții în grupuri eterogene, distribuire în scop de segmentare.

Mai explicit, pot fi menționate următoarele aplicații: Ad Tracking - presupune studiul periodic sau permanent în cadrul pieței cu scopul de a monitoriza performanța unui brand, fiind utilizați indici precum gradul de conștientizare al brandului și gradul de utilizare al produsului. Young, Studiul pieței de publicitate- utilizat cu scopul testării eficienței unei reclame în orice mediu, testare realizată prin capacitatea acesteia de a capta atenția, de a transmite mesajul și de a motiva consumatorul să achiziționeze un produs sau serviciu.

Studiul conștientizării brandului- măsura în care consumatorul poate redenumi sau recunoaște denumirea unui brand sau produs. Studiul asocierii brandului- cu ce asociază consumatorul brandul? Studiul atribuirii brandului- care sunt caracteristicile specifice pe care un produs le garantează? Face parte dintre ştiinţele sociale, nu însă într-un mod lipsit de ambiguitate: titulatura ei trimite la înrudiri dintre cele mai diverse: antropologie socială, sociologie, etnografie, studii culturale vom lămuri toate aceste înrudiri.

Comparând cele trei spaţii ştiinţifice, apare o primă dificultate ce ţine de terminologie. În Statele Unite antropologia culturală este parte dintr-un ansamblu de discipline antropologice mai vast care include antropologia culturală alături de arheologie, antropologie lingvistică, antropologie fizică şi antropologie aplicată. Arheologia: a. Arheologia industrială ce vizează întreprinderile de acest tip, specifice diferitelor perioade: sisteme de irigaţii, tehnologii de construcţie etc.

Arheologia protecţionistă, ce vizează evaluarea factorilor de mediu care alterează situsurile istorice sau preistorice: de la peşteri până la oraşe medievale. Antropologia fizică: a. Primatologia, sau studiul vieţii şi biologiei primatelor maimuţe în special ; b. Paleontologia umană sau identificarea şi studierea fosilelor umane sau pre-umane; c. Antropologia legală sau ramura care investighează victimele crimelor şi accidentelor şi care stabileşte 2 paternitatea umană prin intermediul analizelor genetice şi, în fine, d.

Antropologia lingvistică. Lingvistica istorică: reconstituie originile limbajului şi a diferitelor familii de limbi; b. Metode de întâlnire utilizate în antropologie descriptivă este cea care studiază gramatica şi sintaxa diferitelor limbi şi c. Sociolingvistica, care studiază utilizarea limbajului în comportamentul comunicativ al vieţii cotidiene.

Antropologia culturală a. Etnografia, sau studiul culturilor ori a societăţilor contemporane; b.

Antropologia medicală ce studiază factorii biologici şi culturali în relaţie cu starea de sănătate, boală şi vindecare; c.

Antropologia dezvoltării, care se concentrează asupra cauzelor subdezvoltării şi a procesului dezvoltării ţărilor din Lumea a Treia. Antropologia aplicată este ramura ce pune la lucru în sensul acţiunii, practicii, rezolvării de probleme concrete în comunităţi determinate pe seama rezultatelor produse în câmpul cercetări teoretice mai sus amintite. Antropologia culturală sau metode de întâlnire utilizate în antropologie vizează studiul grupurilor sociale prin prisma tradiţiilor şi instituţiilor lor culturale înţelese ca forme de acţiune umană implicate în procesul de reproducere socială a vieţii.

Cercetarea culturilor presupune, ca principiu orientativ, principiul relativismului cultural. Diferitele culturi, sub acest imperativ, sunt văzute ca tot atâtea modalităţi distincte de înţelegere a lumii.

Nu putem nici să le ierarhizăm nici să o reducem pe una la alta. Umanitatea apare în acelaşi timp ca plurală şi unică: toate fenomenele culturale sunt inteligibile. Vocaţia universalistă a antropologiei e oarecum paradoxală: aceasta încearcă să înţeleagă toate formele de societate existente sau trecute, într- un neclintit respect faţă de relativismul cultural.

Fără îndoială că, în condiţiile globalizării, este greu să mai vorbim de culturi izolate şi autosuficiente care îşi perpetuează nealterate tradiţiile, obiceiurile şi instituţiile. În aceste condiţii, 3 obiectul antropologiei culturale, aşa cum a fost el definit în perioada de formare şi în cea clasică, devine inoperant pentru definirea disciplinei.

Dar s-a dovedit că perspectiva folosită de către antropologi aceea de a considera culturile în particularismul lor împreună cu metoda specifică antropologiei cercetarea etnografică constituie un ansamblu de investigaţie ştiinţifică care poate fi utilizat cu succes oriunde alteritatea se face vizibilă.

Prin considerarea alterităţii definită în termeni culturali, ca fundament al interogaţiei de tip antropologic, antropologia contemporană asigură o continuitate cu antropologia clasică. În cele mai multe privinţe, însă, antropologia contemporană este o disciplină nouă: definirea alterităţii nu mai este atât de univocă ca şi în cazul "culturilor exotice".

Sensurile conferite alterităţii devin mai difuze, şi nu se mai referă doar la populaţii ne-occidentale, ci trimit la alteritatea regîndită chiar în sânul societăţii proprii cercetătorului. Interesul de cercetare de tip antropologic cunoaşte prin urmare un proces de reevaluare: prezintă un interes de cunoaştere de tip antropologic oricare dintre grupurile sociale a cărei definire în termeni de alteritate este fecundă pentru înţelegerea mecanismelor sociale prin care metode de întâlnire utilizate în antropologie se reproduce ca grup.

Ca urmare, antropologia de azi intră puternic pe vechiul teren al sociologiei, de aceea câteva delimitări se impun. Delimitarea antropologiei culturale faţă de sociologie 1. Genul scriiturii: Antropologia se distinge de asemenea prin tipul de text pe care cel mai adesea îl produce este vorba despre monografia etnografică, un gen care istoric vorbind a consacrat antropologia în raport cu celelalte ştiinţe sociale.

O altă diferenţă faţa de sociologie ţine de raportul pe care cele două discipline îl întreţin cu teoria în practica ştiinţifică: în timp ce în sociologie se porneşte de la o problemă ştiinţifică, pentru care sociologul adună materialul de care are nevoie prin tehnici de genul chestionarului sau interviului ori prin apelul la statistici publice, şi interpretând aceste date doar pentru a clarifica sau a rezolva problema teoretică propusă, în antropologie se pleacă nu de la o problemă practică sau teoreticăci de la o situaţie [de viată], de care trebuie să dea seama în totalitate, ceea ce înseamnă sa o înregistreze, să o clasifice, să o compare cu altele similare şi să o explice.

În fine, munca antropologului presupune un efort individual şi privaţiuni legate de munca de teren cu care sociologii viteza datând în lacul mary fl întâlnesc mult mai rar. Antropologia culturală şi antropologia filosofică Concis spus, antropologia filosofică are ca scop clarificare umanităţii omului dincolo de situaţiile particulare în care oamenii vieţuiesc. Ea răspunde la întrebarea: cum este cu putinţă ca dincolo de diferenţele ce ne despart să avem ca oameni percepţii, idei, gânduri etc.

Tot antropologia filosofică are în atenţie fundamentele sau principiile pe care înţelesurile noastre despre umanitatea omului se întemeiază. În fine, antropologia filosofică este acea ramură a filosofiei care asigură baza pentru ramuri cum sunt filosofia valorilor, filosofia culturii, etică, estetică etc.

metode de întâlnire utilizate în antropologie dating sfaturi pentru un singur om

Antropologia culturală se află într-o poziţie ambiguă faţă de acest proiect filosofic. Desprinsă în secolul XIX, asemeni altor ştiinţe sociale, din filosofie, antropologia culturală asumă sarcina de investigare a omului ca proiect ştiinţific, ceea ce presupune: 4 1.

Producerea unor teorii care să găsească regularităţi de lege între faptele culturale observate de exemplu: dependenţa autorităţii puternice a tatălui faţă de fiu de existenţa unei relaţii privilegiate între nepot şi fratele mamei sau care să identifice echivalenţe între forme culturale manifestate în societăţi situate în regiuni geografice diferite exemplu: riturile de trecere.

Marele ei merit a fost acela de a demonstra că a fi diferit nu înseamnă a fi inferior, şi că diferenţa are drept corelativ asemănarea dintre oameni. Sensuri ale culturii în antropologia culturală În Robert Lowie proclama cultura ca fiind unicul şi exclusivul subiect al etnologiei aşa cum mintea e obiectul psihologiei, viaţa al biologiei etc. Chiar dinspre antropologi reacţiile au venit imediat, argumentându-se că obiectul antropologiei este evoluţia umană. O generaţie mai târziu, însă, afirmaţia sa a fost luată foarte în serios.

După cel de-al doilea război mondial ştiinţele sociale au cunoscut în SUA o dezvoltare cu totul semnificativă, fiecare identificându-şi obiectul său. Cultura a rămas monopolul antropologiei; mai mult, conceptul utilizat în antropologie şi într-o ramură a sociologiei a fost văzut chiar ca un soi de piatră de temelia a ştiinţelor sociale. Doi dintre marii antropologi ai momentului Kluckhohn şi Kroeber opinau în că ideea culturii, în sensul tehnic-antropologic e o noţiune cheie în gândirea contemporană americană.

În ce priveşte antropologia, cultura era comparată cu gravitaţia ca obiect de cercetare în fizică sau cu metode de întâlnire utilizate în antropologie în biologie. Lucrurile arată însă foarte diferit azi. Antropologii se găsesc în poziţia incomodă după care fără a mai considera cultura ca un soi de piatră de temelie a disciplinei, se consideră încă specialişti în studiul culturii, cu toate că nu mai sunt demult singurii experţi în domeniul culturii.

Problema acută apare atunci când atenţia asupra culturii se deplasează de la ceva ce trebuie descris, interogat sau poate explicat, la ceva care explică la rândul ei. Sigur, cultura explică anumite lucruri, însă oferă doar o explicaţie parţială a felului particular în care oamenii se comportă, gândesc sau îşi modifică gândirea şi comportamentul.

Achim Mihu - Antropologie generala

Alte elemente explicative, între care forţele politice şi economice, instituţiile sociale, procese biologice şi psihice nu pot fi date la o parte sau ceea ce antropologii practică adesea interpretate la rândul lor în termenii culturii [culturalism].

Problema este că cultura poate deveni atunci când i se alocă forţă explicativă o redutabilă fantomă utilizată în câmpul politic. Cultura poate fi utilizată atât pentru a clama libertatea cât şi pentru a justifica opresiunea. Argumentul era următorul: dacă cultura asigură integrarea socială, o alterare a culturii celor de culoare i.

Teoretizarea socialului se face din ce în ce mai mult în termeni culturali, într-o încercare de a se depăşi viziunile totalizatoare care suprimau diferenţa culturală. Aceasta este o concepţie care ne pune în faţa ochilor tabloul unei lumi în care culturile stau alături una faţă de cealaltă, fiecare grup valorizând-o pe a sa. Cultura înlocuieşte în acest caz societatea. Est acea variantă pusă azi în discuţie de campionii multiculturalismului din America, care o denunţă ca opresivă, celebrând în schimb diversitatea şi afirmând cultura marginalului, a minorităţilor, a dizidenţilor, a colonizaţilor.

E un sens restrictiv care monopolizează utilizarea termenului de cultură doar în raport cu excepţionalul cultural.

Prezentare generală[ modificare modificare sursă ] Scopul cercetării de marketing este de a oferi conducerii unei companii informații relevante, exacte, demne de încredere, valabile și actualizate de piață. Mediul de marketing competitiv și costurile din ce în ce mai mari atribuite deciziilor deficitare determină ca cercetarea de marketing să ofere informații solide. Deciziile hotărâtoare nu se bazează doar pe sentimente sau intuiții, dar nici doar pe judecată. Managerii iau numeroase decizii strategice în procesul de recunoaștere și satisfacere a nevoilor clienților.

Cultura de masse pop culture este o altă variantă, care până nu demult mai precis, până la valorizarea ei de către postmodernism a fost analizată în special de curente de stânga Şcoala de la Frankfurt ca mijloc de anesteziere, anihilare, alienare a individului din societatea de consum un produs al capitalismului târziu.

Pe scena europeană această opoziţie a luat culoare naţională, fiind percepută ca opoziţie între Germania, sau "spiritul" acesteia, şi Franţa. Civilizaţia ar fi ceea ce au conturat francezii prin Iluminism şi Revoluţie, ceea ce trimite la uzul raţiunii, ştiinţei, progresului contra a ceea ce este tradiţie, prejudecată, credinţe şi practici ale obişnuinţei nereflectate, subiective.

Cultura, în schimb, valorizată de germani ca Bildung, e cultivare ce ţine de sensul originar agrar, a ceea 6 ce este cel mai propriu naţiei: subiectivitatea, obiceiurile, tradiţiile.

metode de întâlnire utilizate în antropologie astrologia meciului

Înţelepciunea subiectivă, intuitivă şi fundamentată pe experienţa de viaţă individuală şi comunitară este în acest sens mai de valoare decât obiectivitatea ştiinţifică. Cultura ar metode de întâlnire utilizate în antropologie astfel naturală, organică în timp ce din această perspectivă civilizaţia ar fi materialistă, cosmopolită; aceasta dezrădăcinează, corupe, degradează, exprimă artificialul.

Recunoaştem în această opoziţie o alta mai adâncă, cea dintre universalism şi etnocentrism: pe de-o parte stă progresul umanităţii, valorile raţionale ce pot fi împărtăşite în principiu de toţi oamenii, iar pe de altă parte avem destinul particular al unei naţiuni.

Această opoziţie a avut diferite interpretări politice şi religioase, cea mai semnificativă fiind cea de opoziţie între universalismul catolic şi subiectivismul protestant. Primul război mondial a fost de asemenea interpretat ca ciocnire între civilizaţia franceză şi cultura germană. Definiţii clasice ale culturii - rezumat 1. Edward Burnett Tylor în Marcel Mauss 3. Bronislaw Malinowski cultura survine ca urmare a nevoii de satisfacere a nevoilor dictate de fiziologie sau ca emanaţie a mediului natural.

Faptul cultural originar, pe care se întemeiază celelalte este prohibiţia incestului. Negarea rolului social al culturii: sociobiologia 8. Esenţa cea mai intimă a culturii ["miezul" ei] constă în idei tradiţionale şi în valorile care le sunt ataşate. Definiţia cea mai acceptată azi care este totodată şi cea mai esenţializată : Cultura este un set de reguli şi standarde care atunci când sunt însuşite de membri unei societăţi produc comportamente care se înscriu într-o variaţie considerată de către membrii societăţii ca fiind potrivită şi acceptabilă.

După cum semnalează Kroeber şi Kluckohn nici o definiţie semnificativă nu s-a mai produs în următorii treizeci şi doi de ani. Care sunt minusurile acestei definiţii? Cel mai important este caracterul de conglomerat al definiţiei: aceasta reuneşte o seamă de elemente disparate care nu au coeziune.

Tyler afirmă că acestea formează un întreg, însă ideea lui despre întreg nu este decât o listă de trăsături, care pot fi doar inventariate dar nu analizate ca întreg. Cultură şi determinism: Încercarea de a particulariza mai precis conceptul de cultură s-a derulat ulterior prin disputa în legătură cu rolul pe care îl joacă aceasta. S-a afirmat că cultura reprezintă o formă de adaptare la mediul natural determinism ecologic.

Între apărătorii ideii s-a remarcat Marcel Mauss într-un studiu devenit reper despre variaţia comportamentală a eschimoşilor în funcţie de constrângerile sezoniere legătura socială este puternică iarna şi se estompează pe timpul verii Bronislaw Malinowski duce ideea determinismului sau a utilitarismului şi mai departe afirmând că cultura survine ca urmare a nevoii de satisfacere a nevoilor dictate de fiziologie sau ca emanaţie a mediului natural.

Cultura reprezintă răspunsul uman la nevoile şi aptitudinile naturale de origine biologică. Este limpede scrie Malinowski că satisfacerea nevoilor elementare sau organice ale omului şi ale rasei constituie ansamblul minim de condiţii la care este supusă orice cultură.

Problemele ridicate de nevoia de hrănire, de nevoia de reproducere şi de nevoia sanitară trebuie rezolvate. Şi sunt, prin crearea unui mediu nou, secundar sau artificial.

Acest mediu, care nu este altul decât cultura însăşi, trebuie să fie reprodus fă încetare, întreţinut şi guvernat. În această variantă se analizează procesul de reproducere a culturii prin schema stimul? În problema culturii, crede Lévi-Strauss, antropologia ridică următoarea problemă: dacă unitatea condiţiei umane se descompune într-o pluralitate de culturi, în ce constau diferenţele dintre aceste culturi?

metode de întâlnire utilizate în antropologie casual datând de 2 ani

Prin această definiţie se propune o nouă perspectivă asupra relativismului cultural: nu există nici o definiţie posibilă generală, exhaustivă şi lipsită de ambiguitate a culturii care să permită explicarea, cu toată rigoarea a existenţei unui număr finit de culturi distincte unele de altele. Identificarea unor culturi nu ne autorizează să le reificăm existenţa, ceea ce înseamnă că: 1. Consecinţa este următoarea: nu putem ierarhiza culturile, pentru că ele nu sunt entităţi închise şi perfect stabile.

Putem identifica doar dominante culturale, continuităţi şi discontinuităţi culturale, fluxuri culturale. Nici o cultură nu este izolată şi dinamica culturală nu este rezultatul unor dezvoltări endogene, ci a unei permanente interacţiuni a culturilor. În acelaşi timp, fiecare cultură are strategii de a se prezenta ca particulară, unică, diferită. Negarea rolului social al culturii: sociobiologia Există însă şi un curent de gândire, ce trebuie amintit, metode de întâlnire utilizate în antropologie pune în mod radical în discuţie valoarea explicativă a culturii.

Este vorba despre sociobiologie. Prezumţia radicală a sociobiologiei este că oamenii acţionează în plan social determinaţi fiind doar de resorturi de natură biologică.

În varianta ei vulgară, sociobiologia presupune că dispoziţiile naturale, înnăscute, ale omului cum sunt, după failblog dating pagina 2 cred sociobiologii, agresivitatea, altruismul, grija părintelui pentru copil etc. Am putea, prin urmare, observa la om o corespondenţă între caracteristicile înclinaţiilor naturale biologice şi caracteristicile sistemelor sociale.

Altfel spus, organizarea socială reprezintă rezultanta comportamentală a interacţiunii organismelor dotate cu înclinaţii reglate biologic, şi nimic altceva. Între caracteristicile biologice şi cele sociale se presupune, în sociobiologismul radical, un izomorfism total. Întreprinderea care se cere desfăşurată în această logică este aceea de a dezvolta un nomenclator cât mai complet, o clasificare a corespondenţelor dintre comportamentele sociale şi determinanţii biologici.

Comportamentul uman va fi văzut atunci ca aflându-se în prelungirea comportamentului animal, diferenţa ţinând nu atât de calitate cât de complexitate. Explicaţia unor domenii complexe ale vieţii umane vor fi astfel explicate prin instincte şi motivaţii elementare: lăcomia e motivaţia elementară a economiei, agresivitatea a războiului, voinţa de putere a politicului şamd.

Aceste motivaţii elementare sunt considerate la fel de naturale ca şi cele cinci simţuri. Într-o formă elaborată, evoluţionistă în esenţă, sociobiologia afirmă că acţiunile, ca şi sentimentele, sunt controlate genetic, iar genele responsabile de diferite acţiuni sunt sedimentate ca urmare a proceselor de adaptare din timpuri imemoriale. Tezele biologiste au influenţat, într-o formă sau alta, diferite curente din antropologia culturală.

Acestea se impun asupra copiilor prin jocul satisfacţiilor şi frustrărilor legate de nevoile elementare. O evaluare critică sistematică a tezelor sociobiologiei a fost realizată, în antropologia contemporană, de către Marshall Sahlins. Între înclinaţiile elementare pe care le-am putea atribui naturii umane şi structurile sociale ce ţin de cultura umană, afirmă Sahlins, se interpune o 10 indeterminare crucială. Plecând de la faptul empiric al diversităţii culturale, Sahlins afirmă că în cazul omului aceleaşi motivaţii pot conduce la forme culturale foarte diferite, tot aşa cum forme culturale asemănătoare sau identice se pot constitui pe seama unor motivaţii diferite.

Izomorfismul dintre cele două, susţinut de tezele sociobiologiei este, ca urmare, fals. Cultura ca sistem simbolic nu este doar o simplă manifestare a naturii umane: ea are o formă şi un dinamism proprii Cultura nu este ordonată de afectele primare ale hipotalamusului: dimpotrivă, emoţiile sunt cele ce sunt organizate prin intermediul culturii.

metode de întâlnire utilizate în antropologie rusia datând imgur

Nu suntem în prezenţa unei secvenţe de evenimente biologice, prin care genotipul predetermină tipul social prin intermediul unui fenotip pe care selecţia naturală l-ar fi programat dinainte pentru un anumit comportament social. Sociobiologia reprezintă, prin urmare o formă simplistă de behaviorism, fundamentată pe un esenţialism genetic, care combină în mod necritic aparatul conceptual al biologiei cu un limbaj antropomorfizat despre comportamentul animal în care omul este integrat doar ca exemplarul complex cel mai evoluat.

Antropologie culturală privire de ansamblu

Kroeber, C. Kluckhohn O încercare de clarificare a conceptului de cultură şi de poziţionare a lui faţă de concepte sociologice peste care adesea se suprapunea, a fost încercată după cel de-al doilea război mondial în Statele Unite.

Talcott Parsons, celebrul sociolog, a încercat în epocă să unifice limbajul ştiinţelor sociale. Antropologiei îi revenea sarcina de a produce clarificarea "culturii" în timp ce celelalte două urmau să fie clarificate de sociologie şi respectiv psihologie.

Cei mai importanţi antropologi ai momentului, Clyde Kluckhohn de la Harvard şi Alfred Kroeber de la Berkely, încearcă să sistematizeze definiţiile anterioare produc un raport în care sunt inventariate de definiţii ale culturii. Cultura nu este echivalentă cu elaborările excepţionale sau artistice, cum presupun cei ce practică studiile umaniste, ci este împărtăşită de fiecare membru al societăţii.

Cultura este de asemenea diferenţiată de civilizaţia umană universală ce presupune ştiinţa, tehnologia, sistemele de guvernământ, pentru că fiecare comunitate îşi are cultura proprie, cu valorile ei specifice, care o diferenţiază de toate celelalte accentul cade pe particularul cultural. Cultura este un întreg integrat şi structurat, constituit din părţi aflate în conexiune. Producerea diversităţii culturale se datorează cred Kluckhohn şi Kroeber - capacităţii de simbolizare a omului.

Elementele fundamentale ale culturii sunt valorile. Acestea sunt însă la rândul lor variabile şi relative, iar nu predeterminate şi atemporale.

Concluzionând: cultura constă în modele patternsimplicite sau explicite, ale comportamentului şi pentru comportament, [nu comportamente ca atare] modele care sunt însuşite şi transmise prin simboluri. Definiţia cea mai acceptată azi care este totodată şi cea mai esenţializată : 11 Cultura este un set de reguli şi standarde care atunci când sunt însuşite de membri unei societăţi produc comportamente care se înscriu într-o variaţie considerată de către membrii societăţii ca fiind potrivită şi acceptabilă.

Societatea se referă la oamenii ca atare, putând fi definită ca un grup de oameni care depind unul de altul, grup care este dispus într-un loc anume şi care împărtăşeşte tradiţii culturale comune.

Structură socială, în schimb, metode de întâlnire utilizate în antropologie referă la felul în care oamenii depind unul de altul, mai precis relaţiile dintre grupuri definesc structura socială. Avem prin urmare trei concepte analitice: 1. Cele trei sunt concepte analitice pe care le implicăm pentru a înţelege realitatea socio-culturalăiar nu realităţi separate, cu un statut ontologic propriu.